La frontiera astronomiei terestre

A șasea planetă a sistemului solar, despre care până în urmă cu 3 secole umanitatea credea că este la marginea aceastuia, a început să fie cunoscută cu adevărat numai în urmă cu 34 de ani, în epoca explorărilor spațiale. Un început impresionant, marcat irevocabil de misiunile spațiale Voyager, și incontestabil de o imagine care a schimbat perspectiva cunoașterii umane. O altă imagine, fără nici o îndoială, absolut impresionantă. Continuă lectura

Anunțuri

Imaginea directa a structurii unei molecule

În general, în chimie, obținerea un anumit element sau a unei anumite substanțe, presupune amestecarea altor substanțe, despre care s-a stabilit că interacțiunea dintre structurile atomice ale moleculelor lor pot produce elementul sau substanța dorite. Dar informațiile legate de desfășurarea și rezultatul reacției, indiferent de metodele curente prin care sunt stabilite, sunt întotdeauna foarte indirecte iar simularea tridimensională a structurii atomice a moleculelor rezultate din reacție păstrează un anumit grad de ambiguitate.

În acest context încă clasic al chimiei contemporane, posibilitatea de a observa direct, într-o imagine, structura moleculei unei substanțe înainte și după o reacție chimică, este mai mult decât o revoluție științifică. Este un vis de secole al chimiștilor, iar o astfel de imagine a structurilor intime ale materiei se poate număra printre cele impresionante realizate vreodată de oameni. Continuă lectura

Alte tehnici de compozitie fotografica

În cele trei articole anterioare dedicate compoziției în fotografie am vorbit despre cum putem folosi regula treimilorîncadrarea și liniile directoare pentru a obține fotogafii frumoase, echilibrate și cu un mesaj puternic. În acest al patrulea articol voi vorbi despre alte câteva metode și soluții de încadrare a subiectului, folosite în realizarea fotografiilor și complementare primelor trei. Continuă lectura

Structura moleculei ADN dezvaluita in detaliu

Viața, în măsură în care o considerăm a fi un fenomen, desemnează la nivelul nostru actual de cunoaștere, procesele de autoreplicare ale moleculei de acid dezoxiribonucleic (ADN), procese prin care au fost și sunt generate continuu toate formele de viață din trecut și prezent, despre a căror existență avem cunoștință. O imagine directă a acestei molecule, esență a vieții, care să ne dezvăluie structura acesteia, așa cum o cunoaștem din cărți, ilustrații și documentare, ocupă, după cea a Cosmosului primordial, al doilea loc în clasamentul pe care l-aș face cu cele mai impresionante imagini pe care oamenii le-au realizat vreodată. Continuă lectura

Cosmosul primordial dezvaluit de satelitul Planck

Prezentul în care existăm este invadat de imagine. Datele sub forma imaginilor sunt prezente oriunde privim și o importantă parte din informația pe care o vehiculăm, o extragem din ele. Totuși, din mareea de imagini care alcătuiește peisajul nostru vizual, câteva se disting prin semnificația a ceea ce reprezintă. Sunt imagini care reflectă viziunea noastră asupra Cosmosului și măsura în care îl înțelegem, motiv pentru care le putem considera ca fiind cele mai impresionante imagini pe care oamenii le-au realizat vreodată.

Dacă aș face un clasament al acestor imagini, dintre ele se remarcă și ocupă fără nici o îndoială primul loc, imaginea radiației de fond cosmologic, obținută cu ajutorul satelitului Planck.
Continuă lectura