Crepusculul in astronomie

4774a08bcc3b041863a790bb61564483

Spre diferență de stelele strălucitoare, aștrii și obiectele cerești mai puțin luminoase, cum sunt nebuloasele sau galaxiile, le putem observa numai atunci când cerul nopții este perfect întunecat. Dar această condiție nu se îndeplinește imediat ce Soarele dispare seara după orizont. Chiar dacă nu mai vedem discul solar, ascuns de orizont, Soarele continuă să ilumineze atmosfera Pământului care se menține strălucitoare o anumită perioadă de timp după momentul apusului, perioadă care în astronomie, și în alte domenii ale vieții, poartă denumirea de crepuscul.

De 10 minutes en 10 minutes

Definim crepusculul, pe de o parte, în funcție de momentul său de final și pe de alta, de durata sa efectivă. Momentul de final al crepusculului este stabilit ținând seama de numărul de grade sub orizont la care se află Soarele, număr după care crepusculul poate fi civil, nautic sau astronomic. Crepusculul civil este cel care durează de la apusul Soarelui până la coborârea acestuia la 6º sub orizont. Este momentul care reprezenta în trecut reperul de timp pentru pornirea iluminatul public și începerea utilizării farurilor de către conducătorii de vehicule aflați în trafic. Pe cer, la acest moment putem deja observa cu ochiul liber planetele și stelele cele mai strălucitoare (până la magnitudinea 1, definită de altfel după acest moment).

63f53975c7ac617ad7c885157b5b4d33

Crepusculul nautic este cel care durează de la apusul Soarelui până la coborârea acestuia la 12º sub orizont. La acest moment, deși putem vedea încă linia orizontului (limita vizibilă dintre suprafața Pământului și cer), pe cer putem observa cu ochiul liber stelele cu magnitudinea 2, care erau, și mai sunt încă folosite în unele situații, pentru navigație și orientare deoarece pot fi reperate ușor cu ajutorul sextantului.

0d020b4556d616c7d7ab8cc107e8fbde

Momentul crepusculului nautic

În sfârșit, crepusculul astronomic este cel care durează de la apusul Soarelui până la coborârea acesuia la 18º sub orizont. De la acest moment putem observa cu ochiul liber stelele până la magnitudinea 6, cele mai slabe pe care de altfel le putem observa fără a folosi nici un (alt) instrument optic.

e172818f67182d41bd58679aaaff75da

Momentul crepusculului astronomic

Durata efectivă a crepusculului este determinată de înclinația axei Pământului față de planul eclipticii (planul orbitei sale în jurul Soarelui), prin influența pe care o are asupra poziției planetei noastre față de Soare de la un anotimp la altul, pe parcursul mișcării sale de revoluție. Astfel, dacă axa Pămâtului ar fi perpendiculară pe planul eclipticii, Soarele ar apune tot anul după un unghi constant în raport cu orizontul iar durata efectivă a crepuscului ar fi constantă.

5120c9c6e3feb98af5589ec85555cc80

Dar, în realitate, acest unghi variază în funcție de luna anului și de latitudinea locului de unde efectuăm observațiile astronomice. Rezultatul este că, de exemplu, pentru latitudinea de 45º (unde se situează și România), crepuscului civil are o durată efectivă variind de la 31 de minute la finalul lunii septembrie și început de octombrie, până la 39 de minute la finalul lunii iunie. Crepusculul nautic variază pentru aceeași latitudine de la 1 oră și 5 minute, la 1 oră și 28 de minute, iar cel astronomic de la 1 oră și 39 de minute la 2 ore și 34 de minute. Și intervalele duratei efective a crepusculului devin tot mai mari pe măsură ce „urcăm” spre latitudini mai mari (spre 90º), unde în perioada solstițiului de vară nu există practic noapte astronomică.

47ec0de574e525b6ae8bf0a592238396

Influența unghiului de apus/răsărit al Soarelui asupra duratei efective a crepusculului

Consecința acestei variații a duratei efective a crepuscului, și a faptului că el se repetă și dimineața la răsăritul Soarelui, este că, în timp ce iarna, durata nopții „astronomice” (în care putem observa astronomic obiectele cerești cu strălucire slabă) este foarte lungă, mai ales la momentului solstițiului (când la latitudinea de 45º poate ajunge și  la peste 10 ore), vara la același moment al solstițiului, noaptea astronomică este deosebit de scurtă. O situație care ne limitează efectiv posibilitățile de a observa numeroase corpuri cerești (cu excepția celor circumpolare), fără a lua în considerare prezența pe cer a Lunii sau confortul în timpul observației.

Venus and the Moon strike a pose

De aceea, crepusculul, cu momentul la care se termină și la care începe și mai ales cu durata sa efectivă, este un fenomen astronomic pe care trebuie să îl luăm în considerare de fiecare dată când dorim să observăm, vizual sau fotografic, cerul profund sau stelele variabile, în funcție de locul de pe glob de unde și de luna anului în care îndreptăm telescopul spre bolta înstelată.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s