Supernova uitata

ac76d16735e1e114ae6a7705c730333a

În urmă cu 962 de ani, la răsăritul Soarelui în ziua de 4 iulie 1054, astrologii chinezi admirau fascinați apariția pe cer, în lumina zorilor, deasupra orizontului estic, a unei „stele invitate” de o strălucire extraordinară. În termeni moderni, acest astru apărut pe neașteptate pe bolta cerească, era o supernovă a cărei strălucire a atins probabil magnitudinea aparentă de -6 (de patru ori mai strălucitoare decât planeta Venus), astfel că, așa cum ne arată consemnările lor, a putut fi urmărită de astrologii chinezi timp de aproape doi ani (653 de zile), inițial chiar și în plină zi (timp de 23 de zile). A fost o apariție atât de impresionantă încât a fost consemnată și de alte civilizații contemporane ale Orientului  apropiat (arabă) și îndepărtat (japoneză și koreană) dar și de cele nord-americane, sub forma inscripțiilor în piatră. Apoi a fost uitată…timp de nouă secole. Continuă lectura

Anunțuri

Crepusculul in astronomie

4774a08bcc3b041863a790bb61564483

Spre diferență de stelele strălucitoare, aștrii și obiectele cerești mai puțin luminoase, cum sunt nebuloasele sau galaxiile, le putem observa numai atunci când cerul nopții este perfect întunecat. Dar această condiție nu se îndeplinește imediat ce Soarele dispare seara după orizont. Chiar dacă nu mai vedem discul solar, ascuns de orizont, Soarele continuă să ilumineze atmosfera Pământului care se menține strălucitoare o anumită perioadă de timp după momentul apusului, perioadă care în astronomie, și în alte domenii ale vieții, poartă denumirea de crepuscul. Continuă lectura