Casa din padure

c529f158f5c514efef3c3e7fb82a9067

Proiectată și realizată în anii 1955-1956 în New Canaan, Connecticut (SUA), în cel mai pur stil modernist, de arhitectul Willis N. Mills, „Casa din Pădure” este deja o creație clasică a cărei readucere la viață poate fi costisitoare în timp și bani. Totuși, renovarea acestei capodopere neglijate a reprezentat pentru arhitectul Craig Bassam o provocare pentru care a considerat că merită să cheltuiască fiecare minut și fiecare cent.

Principala trăsătură a restaurării a fost, pe lângă lucrările de refacere a exteriorului din punct de vedere structural, o recreare a unui spațiu interior unitar prin integrarea diferitelor camere astfel încât să reflecte spiritul anilor 1960. Familiarizat cu problemele pe care refacerea unei case din această epocă și de această vechime, Bassam a coordonat personal restaurarea pe toată durata celor aproape patru ani necesari. În final, asemenea creației arhitecturale a lui Mills, reamenajarea interioară a acesteia este un amestec perfect de modernism și sentiment.


Ì Ä

Arhitectul nu și-a dat seama de la început că exteriorul clădirii era acoperit cu lemn de sequoia cu fibra dreaptă deoarece era vopsit cu mai multe straturi de vopsea verde. Pentru a îl repune în valoare, un perete de beton a fost eliminat iar pardoseala din beton turnat a terasei a fost înlocuită cu dale de bazalt.


ae3c7e0f34ebefa9ef16f05a06f4db10

Podeaua suspendată a etajului care duce către ușa de intrare, vine parcă dinspre afară spre înăuntru. O pereche de fotolii “Barcelona” în stil Bauhaus aparținând lui Mies van der Rohe încadrează o masă din același set, aranjare reamintind de amenajarea interioară a pavilionului omonim în stil Bauhaus, realizat în cadrul Expoziției Internaționale din anul 1929. Taburete din lemn în stil “scaun de tractor”, concepute de Bassam, stau pe o pardoseală imaculată din gresie albă, completând linia de design a amenajării.


± ‡

Dormitorul principal a fost amenajat în ceea ce la o renovare inițială din anul 1970 a devenise garaj. Fotoliul Mr. Chair, este plasat în fața ușilor glisante de stică care se deschid spre veranda exterioară, amenajată cu o colecție de mobilier Richard Schultz’s 1966.


˚Û0

Privind din pădurea care o înconjoară, terenul care coboară abrupt sub spațiul destinat camerei de zi, creează o senzație de cutie plutitoare desupra peisajului natural.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Casa din padure&8221;

  1. Parcă și viața se vede altfel dintr-o astfel de casă. Mă gândesc la noi, oamenii de rând, cei care locuim în aceste structuri supraetajate de beton, nu ne influențează viața în mod negativ acest lucru? Nu știu dacă s-a făcut vreun studiu, dar cred cu tărie că oamenii care locuiesc la bloc, au o viață mult mai nefericită decât cei care locuiesc la curte. Numai simpla observare a unei case cu o arhitectură deosebită, cel puțin pe mine, mă influențează pozitiv, îmi dă o stare de bine pe care nu pot să o descriu în cuvinte. În schimb, clasicul bloc de apartamente, și mă refer aici strict la cel comunist, pentru mine este sinonim cu depresia, te distruge psihic o astfel de clădire numai privind-o, dar să mai și locuiești într-o astfel de aberație arhitectonică…

    Apreciază

    • De acord că viața se vede altfel dintr-o astfel de locuință. Totuși, lucrurile sunt mai nuanțate. Discuția pe tema ce tip de locuință are efecte benefice asupra celor care locuiesc în acele locuințe sunt vechi și chiar foarte vechi dar au fost în mod deosebit mai intense în secolul al XX-lea. La modul simplificat, influența pe care modul de locuire o are asupra locuitorilor depinde foarte mult de felul în care aceștia înțeleg să abordeze respectivul mod de locuire, să-i valorifice avantejele și să-i minimizeze dezavantajele.
      Astfel, pe ansamblu, locuirea individuală („pe pământ”) atunci când este extinsă la nivel de masă, prezintă mai multe dezavantaje decât cealaltă soluție. Dincolo de problema întreținerii mult mai costisitoare (care reiese și în cazul exemplului prezentat, rezultat al unui eșec tocmai în acest sens al proprietarilor anteriori) principala problemă o reprezintă spațiul imens pe care îl ocupă și capacitatea redusă de a dezvolta o rețea urbană de facilități (spații verzi, facilități economice, rețele, transport, apropierea de zonele de interes etc.) eficace și eficientă. În plus, susținătorii modernismului în arhitectură au argumentat destul de solid faptul că în aceste construcții, condițiile interioare ale locuirii nu sunt întotdeauna cele mai bune (lipsa luminii, a aerului curat, a spațiului interiori adecvat, etc.), mai ales atunci când sunt proiectate deficient.
      Ca răspuns la aceste probleme, s-a venit de către arhitectura modernistă cu soluția locuințelor integrate într-o singură clădire (soluție cunoscută și pe vremea Romei antice dar adusă la cu totul alt nivel) care elimină dezavantajele legate de spațiul ocupat și de rețele de facilități respectiv pe acelea legate de calitatea spațiilor interioare. Convenția de la Atena din 1943, publicată de Corbusier, detaliază foarte bine principiile care trebuie să stea la baza unui astfel de sistem de locuire. Eșecul acestui siste, de locuire este cel mai adesea rezultatul incapacității locuitorilor lor de a colabora pentru interesul lor comun al unei locuiri urbane în condiții mai civilizate, mai ales pentru rezolvarea problemei întreținerii, coroborată cu concepția deficitară (și aici) a proiectării acestor complexe (amplasare, zonare, infrastructură tehnică, facilități, servicii etc.)
      Concluzia ar fi că dincolo de excepții precum casa prezentată aici sau abaterile de la principiile arhitecturii moderne care s-au făcut în țările comuniste („îndesirea” de la noi și tendința exagerată de a reduce costurile) locuirea integrată în construcții tip „bloc” este mai avantajoasă pentru oraș și locuitorii săi atunci când principiile de arhitectură și planificare urbană sunt respectate. Ceea ce rezultă pot fi niște construcții cu reală valoare atât arhitecturală cât și de locuire, cu destule exemple și aici în București sau în România, atât din perioada anterioară comunismului cât și din prima parte a acestuia. Ca urmare, deși există „aberații arhitectonice” (în ambele cazuri de locuire), o generalizare (alea sunt întotdeauna bune, celelalte sunt întotdeauna aberații) trebuie evitată.
      Ca o experiență personală, am avut ocazia de a locui în cele două tipuri de construcții și condiții și rezultatul este că voi prefera întotdeauna blocul de locuințe, atât din motive obiective (îi înțeleg avantajele și principiile pe baza cărora a fost conceput) cât evident și subiective (inevitabil). Iar dacă a fi să aleg între casa superbă prezentată aici și „Unitatea de locuit” (L’unite d’habitation) a lui Le Corbusier (ambele exemple extreme reprezentând esențe ale principiilor), o voi prefera pe cea de a doua. :)(https://static.dezeen.com/uploads/2014/09/Unite-d-Habitation-by-Le-Corbusier_Foundation-Le-Corbusier_dezeen_468_4.jpg).

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s