Clasificarea grupurilor de pete solare: sistemul McIntosh

Așa cum am văzut, sistemul Zurich de clasificare a grupurilor de pete solare este unul relativ simplu de utilizat chiar și pentru astronomii amatori începători. El este însă în prezent considerat, de amatorii mai avansați și de profesioniști, ca fiind în același timp unul empiric, incomplet și puțin adaptat la precizia cu care se pot face observațiile solare. Unele configurații ale grupurilor de pete solare nu sunt reprezentate iar corelația dintre configurațiilor celor 9 tipuri cu apariția erupțiilor solare este una slabă. Ca urmare, un al doilea sistem de clasificare a grupurilor de pete solare, tinde să îl înlocuiască în practica observațională a amatorilor: sistemul McIntosh.

Derivat din sistemul Zurich, sistemul McIntosh se deosebește de acesta prin cele trei clasificări distincte din care este alcătuit. Prima este o variantă modificată a sistemului Zurich, a doua are în vedere forma penumbrei celei mai mari pete iar a treia distribuția petelor în structura grupului. Fiecare dintre cele trei clasificări oferă o descriere a tipurilor și caracteristicilor petelor și penumbrelor corespunzătoare.

Ghidul vizual de clasificare a grupurilor de pete solare, după sistemul McIntosh.

Prima clasificare descrie grupurile de pete solare după șapte tipuri distincte grupuri de pete solare, astfel:

A. grup unipolar fără penumbră
B. grup bipolar în care petele nu prezintă penumbră
C. grup bipolar în care pata cea mai mare sau aflată în partea din față (dreapta) prezintă penumbră.
D. grup bipolar cu o lungime de sub 10º de longitudine solară, în care petele de la capete prezintă penumbre.
E. grup bipolar cu o lungime de cuprinsă între 10º și 15º de longitudine solară, în care petele de la capete prezintă penumbre.
F. grup bipolar cu o lungime de peste 15º de longitudine solară, în care petele de la capete prezintă penumbre.
H. grup unipolar cu penumbră.

.

A doua clasificare descrie șase variante de prezentare a formei pe care o poate avea penumbra celei mai mari pete dintr-un grup:

x. pete fără penumbră (tipurile A sau B din prima clasificare)
r. o penumbră rudimentară.
s. o penumbră mică simetrică, rotundă sau eliptică, cu o dimensiune verticală mai mică de 2,5” (secunde de arc)
a. o penumbră mică, asimetrică, neregulată, cu o dimensiune verticală mai mică de 2,5” (secunde de arc).
h. o penumbră mare și simetrică, cu o dimensiune verticală mai mare de 2,5” (secunde de arc).
k. o penumbră mare și asimetrică, cu o dimensiune verticală mai mare de 2,5” (secunde de arc).

.

În sfârșit, a treia clasificare descrie 4 variante de prezentare a felului în care sunt distribuite petele în interiorul grupului. Mai exact cât de compact este grupul de pete. Astfel, tipurile sunt:

x. grup unipolar din tipurile A – H ale primei tipologii.
o. grup deschis, cu pete puține, sau chiar nici una, între cele două pete de la capete.
i. grup intermediar, cu pete numeroase, fără penumbre, între cele două pete de la capete.
c. grup compact, cu pete numeroase din care cel puțin una are penumbră formată, între cele două pete de la capete.

.

Ca exemplu de interpretare, dacă un grup este clasificat „Fki” în sistemul McIntosh, acesta va fi descris ca un grup bipolar cu pete însoțite de penumbră la ambele capete, pata din față având o penumbră mare și asimetrică de peste 2,5″, alcătuit intermediar, cu multe pete fără penumbre între cele două pete de la capete, grupul având o lungime longitudinală mai mare de 15º. Continuând exemplul folosit pentru sistemul Zurich, grupul de pete din imaginea de mai jos poate fi clasificată “Dko”, în timp ce aceea care ilustrează acest articol poate fi clasificată „Eki”.

Observăm astfel că spre diferență de sistemul Zurich, sistemul McIntosh este mult mai flexibil, ne permite să clasificăm aproape toate tipurile de gupuri de pete și mai ales ne permite o foarte bună corelare cu activitatea eruptivă asociată grupurilor de pete solare. De asemenea, deși folosește trei clasificări diferite, aplicat în practică sistemul McIntosh se poate dovedi chiar mai simplu de folosit decât cel Zurich, ușurință care crește evident odată cu experiența observațională.

În ceea ce privește soluțiile de folosire a rezultatelor clasificării grupurilor de pete solare, sistemul McIntosh ne permite în primul rând să urmărim evoluția morfologică a grupurllor solare și a legăturii acesteia cu evoluția numărului relativ al activității solare. Ne mai permite de asemenea să urmărim relația dintre tipologia grupurilor și probabilitatea apariției erupțiilor solare sau chiar corelația dintre tipologia grupurilor și cea a erupțiilor solare produse în respectivele grupuri. Cei mai îndrăzneți și care reușesc să acumuleze suficiente date observaționale pot chiar încerca o previziune a erupțiilor solare pornind de la aceste corelații.

În sfârșit, putem face corelații între rezultatele folosirii sistemului McIntosh cu cele ale folosirii Zurich, pentru a identifica și urmări modelele de evoluție a grupurilor de pete și corelația cu evoluția activității Soarelui.

Anunțuri

Un gând despre &8222;Clasificarea grupurilor de pete solare: sistemul McIntosh&8221;

  1. Pingback: Procedura AAVSO de observare astronomica a Soarelui | Vorbind Despre

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s