Resedinta Dulkinys-Spiekermann

architectura: C. Fischer Innenarchitekten
proprietari: typography guru Erik Spiekermann and his wife, designer Susanna Dulkinys
locație: Berlin, Germania

Erik Spiekermann, patron în domeniul tipografic, și soția sa Susanna Dulkinys, designer, și-au gândit apartamentul berlinez cu o singură intenție: eliminarea dezordinii prin conceperea celor mai potrivite linii și forme și a unor spații de păstrare inteligente, ascunse undeva “în culise”.

Lângă bucătărie, invitații la cină sunt întâmpinați de o masă modernă cu scaune concepute de Eames și Arne Jacobsen. Peretele este acoperit cu panouri de PAL.

Interiorul locuinței este surprinzător de modern. Materialele folosite pentru finisaje și mobilier, de la cablurile și izolațiile de pe pereți până la tavanul holului de la parter, se înfățișează în starea lor brută. Balcoane din beton brut se deschid către curtea interioară la fiecare etaj iar în spațiile de lucru de la etajul al doilea și al treilea, efectul dur al pereților de beton este doar puțin “îndulcit” de panouri de PAL. Scara interioară este de asemenea realizată din beton dar de această dată parțial văruit, pentru a ascunde calitatea scăzută în unele locuri a turnării matrialului de construcție.

Uși glisante mari, ca aceea care face legătura dintre camera de zi și casa scărilor, dau spațiului interior un sens.

Casa scării, luminoasă și aerisită conduce la etajul al patrulea către camera de zi privată a proprietarilor. La etajul al cincilea se află spațiul de lucru privat al acestora, în timp ce etajul al șaselea este dedicat bucătăriei și sufrageriei. Dintre toate spațiile interioare, numai dormitorul aflat la al șaptelea și ultimul etaj, are o podea simplă, neagră, cu restul suprafețelor văruite în diverse nuanțe de gri. Atașată de dormitor se află o mică terasă ascunsă de stradă de un perete exterior din sticlă semiopacă.

La etajul al cincilea, spațiul de lucru privat este alăturat camerelor de oaspeți ale locuinței.

Pentru a evita dezordinea, spațiile de păstrare sunt integrate în pereți iar cablurile și prizele sunt ascunse de panouri din material textil închise cu fermoar. În acest fel, privirea este eliberată de elemente perturbatoare și creativitatea este stimulată.

Biblioteca, întinsă pe înălțimea a două etaje, poate fi explorată cu ajutorul unui sistem asemănător celui folosit de alpiniști.

În ansamblu, interiorul este luminos și atrăgător, interesant dar nu rece. Fiecare etaj este deschis, vederea dinspre fațada frontală de sticlă spre ușile de sticlă din spate fiind lipsită de obstrucții, ceea ce crează o senzația de spațialitate care depășeste limitele reale impuse de pereții moderniști ai apartamentului.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s