Unity Temple

Fiind una dintre primele construcții publice realizată din beton armat, turnat pe loc, Templul Unităţii, edificat în anul 1906 după planurile renumitului arhitect american Frank Lloyd Wright, atrage atenția prin aspectul său exterior solid și impunător, asemănător într-o anumită măsură cu acela al unei fortărețe, și în același timp prin contrastul dintre acest aspect exterior și cel atât de diferit al spațiilor interioare, obținut printr-o serie de inovații revoluționare pentru arhitectura vremii.

Realizat la comanda comunității Unitariene din Oak Park, Templul Unității a reprezentat cea de a doua compandă importantă din cariera marelui arhitect american Frank Lloyd Wright. În același timp, a reprezentat o rafinare a unui nou concept arhitectural original introdus de acesta. Un concept superior care, așa cum îl descria arhitectul, trecea dincolo de ideea formei adaptate la utilitate, pentru a consacra arhitectura dedicată spiritului umanist și vieții așa cum trebuie ea trăită în prezent.

Realizarea edificiului a durat aproape 3 ani, între 1904 și 1906, în principal datorită folosirii în premieră în epocă a betonului armat, cel mai ieftin material de construcție al vremii. Folosirea acestuia era în urmă cu 110 ani în stadiu experimental dar a fost preferată datorită constrângerilor bugetare ale proiectului. Pentru a economisii și mai mult, Wright a decis să reutilizeze cofrajele de lemn, cele mai costisitoare materiale de pe șantier. Această opțiune a influențat înfățișarea finală a Templului Unității.

Edificiul reprezintă o ruptură conceptuală de la structura clasică a construcțiilor religioase, de formă rectangulară, cu intrarea opusă altarului. Totuși, concepția sa este relativ simplă, fiind constituit din două corpuri de formă aproape cubică, construite din beton. Corpul cel mare, aflat în partea dreaptă a clădirii, găzduiește spațiul dedicat activităților de cult și comunitare. Cel de-al doilea corp al edificiului, mai mic de înălțime dar proporționat și cu o  suprafață interioară mai mare, găzduiește spațiul destinat activităţilor laice. Decizia de a separa cele două spații cu utilității diferite a aparținut arhitectului. Cele două corpuri și spațiile lor interioare, sunt legate numai de holul de intrare care permite accesul lateral în fiecare dintre ele.

Aspectul exterior solid și compact al edificiului contrastează cu senzaţia de spaţialitate care se resimte în interior. În corpul de clădire destinat activităților de cult, patru coloane mari, de profil pătrat, susţin la colțuri plafonul în care deschideri de formă pătrată aduc înăuntru lumina naturală, luând locul ferestrelor, absente la primul nivel pentru a proteja sanctuarul de zgomotul străzii. În schimb, la nivelul superior, pereții devin ferestre de sticlă la îmbinarea lor cu tavanul, ceea ce creează, prin uniformitatea iluminării, senzația unui spațiu interior nesfârşit.

Acest efect a fost obținut de Wright prin implemetarea unei alte inovații arhitecturale. Deoarece tavanul, ușurat de deschiderile iluminatoare, este susținut numai de cele patru coloane, pereții sunt eliberați de clasicul rol portant păstrândul numai acela de a separa interiorul de exterior. Aceasta i-a permis arhitectului să îi retragă foarte mult pentru a creea o senzație de spațialitate nelimitată într-un spațiu interior altfel neobișnuit de mic, care poate găzdui pe bănci 400 de persoane.

Astfel, în viziunea arhitecturală a lui Wright, pentru corpul de clădire destinat activității de cult, crearea unui spațiu interior, încadrat numai de partiții, a avut la origine dorința sa de a-l putea inunda cu o lumină care să producă sentimentul unei zile frumoase cu cer senin. În acest scop, el a gândit tavanul ca pe un luminator prin care lumina să pătrundă dar în același timp să fie cernută de grinzile de beton întretăiate şi filtrată prin intermediul tavanului de culoarea ambrei, astfel încât să aibă căldura luminii soarelui unei zile senine, pe ploaie sau pe vreme bună.

În ansamblul său, complexul este organizat în conformitate cu funcția sa sau, cum l-a prezentat Wright, spațiul interior este arhitectura exterioară. Interiorul este determinat de ornamentele exterioare lineare și regulate. Benzile, stălpii și grinzile lungi și plate alcătuiesc pătrate și forma rectangulare îm aranjamente asimetrice. Prin aceasta, Frank Lloyd Wright anticipează într-un fel curentul artistic lansat mai târziu de grupul olandez De Stijl și de pictorul Piet Mondrian, ceea ce face din Unity Temple, una dintre cele mai avangardiste opere de arhitectură a vremii sale.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s