Probabilitatea existentei altor civilizatii in Univers

Există alte forme de viață inteligentă în Univers? Este o întrebare pe care majoritatea dintre noi ne-am pus-o și ne-o punem atunci când privim cerul înstelat al nopții. O întrebare însă al cărui răspuns este foarte greu de formulat de aceia dintre noi care îl studiază. Și nu numai pentru că ne lipsesc în acest moment mijloacele pentru a găsi răspunsul exact ci și pentru că întrebarea este formulată într-un mod mult prea categoric pentru a fi ușor de formulat un răspuns. În schimb, putem găsi un răspuns acceptabil dacă reformulăm întrebarea într-un limbaj cu care știința poate să lucreze și într-un mod care îi permite să caute acest răspuns: cât de probabilă este existența altor forme de viață inteligente în Univers?

Reformulată în acest fel, întrebarea poate primi un răspuns făcând apel la numere cu ajutorul cărora să ne formăm o imagine asupra situației…probabile a prezenței vieții inteligente în Univers. Și vom porni în această evaluare de la galaxia noastră, Caleea Lactee, și numărul de stele din care este alcătuită, estimat a fi cuprins între 100 și 400 de miliarde. Dincolo de galaxia noastră, numărul estimat al celorlalte galaxii existente în universul observabil este de 170 de miliarde. Deci pentru fiecare două stele din uriașa noastră galaxie există în univers o întreagă altă galaxie, alcătuită din zeci sau sute de miliarde de stele la rândul său. Este suficient să calculăm pentru a observa că numărul stelelor din univers este mai mult decât colosal. Pentru a ne forma o idee, fiecărui grăunte de nisip de pe Pământ îi corespund aproximativ 10 000 de stele în Univers.

La un număr atât de mare de stele, numărul estimat al celor din familia Soarelui nostru (o familie destul de numeroasă) ajunge la valoarea amețitoare de cel puțin 500 de miliarde de miliarde de stele. Este estimarea cea mai reținută, corespunzătoare unei ponderi de 5% din numărul total al stelelor si Univers, cea mai optimistă evaluare a acestei ponderi fiind de 20%. Chiar și la o estimare minimală, probabilitatea existenței unei planete asemănătoare cu Pământul (temperatură similară, prezența apei lichide și condiții propice vieții) este mai mult decât foarte mare. Ponderea stelelor asemănătoare cu Soarele în jurul cărora ar orbita o astfel de planetă este estimată a fi cuprinsă între 22 și 50% din totalul acestora, adică 1% din totalul stelelor din Univers. O valoare echivalentă cu un număr de aproximativ 100 de miliarde de planete asemănătoare cu Pământul în Universul observabil. Deci 100 de asemenea planete pentru fiecare grăunte de nisip de pe Pământ. Data viitoare când vom călca pe nisipul unei plaje putem avea în minte acest număr impresionant.

Continuarea acestei estimări probabilistice este mai mult sau mai puțin speculativă. Ne putem imagina că după 1 miliard de ani de existență, pe 1% dintre planetele asemănătoare cu Pământul a apărut viața, ceea ce dacă ar fi adevărat, ar echivala cu o planetă terestră pentru fiecare grăunte de nisip de pe Pământ. Și ne putem imagina că viața de pe 1% din aceste planete a evoluat către forme suficient de inteligente pentru a dezvolta o civilizație la același nivel cu a noastră. Pentru întregul Univers observabil, această estimare minimă ar echivala cu existența a (cel puțin) 10 milioane de miliarde de civilizații.

Revenind la nivelul galaxiei noastre, aceleași estimări probabilistice minime, pentru stelele din alcătuirea acesteia, ne-ar duce la concluzia că numai în Calea Lactee ar putea exista cel puțin 1 miliard de planete de tip terestru și cel puțin 100 000 de civilizații la fel de avansate ca a noastră.

Așadar, cât de probabilă este existența altor forme de viață inteligente în Univers? Estimarea probabilistică simplă despre care am vorbit, ne arată că existența vieții inteligente, capabile să fi ajuns la un nivel de dezvoltare asemănător cu al nostru, este mai mult decât foarte probabilă. Este aproape certă. Iar numărul civilizațiilor ar fi unul impresionant. O concluzie care ne schimbă complet perspectiva asupra cerului înstelat al nopții, chiar dacă depistarea și eventual contactarea acestor foarte probabil atât de numeroase civilizații este încă o mare provocare tehnologică și subiect a numeroase discuții științifice.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Probabilitatea existentei altor civilizatii in Univers&8221;

  1. Mi s-a parut foarte interesant faptul ca practicati astronomia! Cat despre existenta extraterestrilor, o mica parere ar fi ca este plin cosmosul de civilizatii de tot felul de niveluri de constiinta. Oamenii nu stiu inca de existenta acestora, deoarece momentan nu sunt pregatiti sa afle acest lucru.

    Apreciază

    • Așa cum am arătat și în articol, probabilitatea existenței vieții inteligente în univers este una foarte mare. Atât de mare încât putem afirma că știm că există. Ceea ce nu putem face în acest moment este verificăm observațional aceast fapt, motivul fiind nu neapărat o lipsă de pregătire de un anumit fel la nivel de conștiință (acest gen de abordări necesită la rândul lor o explicare și verificare obiectivă separată) cât limitările de ordin tehnologic în domeniul observațional și evident limitările impuse de fizica relativistă pe care, dacă există mijloace de a le depăși, nu avem încă abilitățile cognitive și tehnice de a o face.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s