Arne Jacobsen (1902 – 1971)

Unul dintre cei mai remarcabili arhitecți și designeri din Danemarca, Arne Jacobsen s-a remarcat încă de la începutul activității sale creatoare printr-o abordare umanistă a stilului modernist în design și arhitectură și a unor forme îndrăznețe, inspirate de natură.

În general, designer-ul danez considera că la originea unei percepții generale optime a creațiilor de design și arhitectură, buna proporționare și compatibilitatea materialelor și a culorilor sunt esențiale. Pentru a obține creațiile sale remarcabile și de valoare universală și atemporală, Jacobsen a combinat formele sculpturale și pe cele inspirate din natură cu atributele de design tradițional scandinave, legate de natura materialelor și integritatea structurală.

În esență, pentru creatorul danez, ceea ce era cel mai important în procesul de creație, era ca  rezultatul final să arate bine, convins fiind că astfel creația va fi întotdeauna apreciată.


Myren (Furnica)
Scaune, Model 1300, 1952

Series 7
Scaune Model 3107, 1955

Camera 606
Apartamentul “Jacobsen” al hotelului Regal SAS din Copenhaga, Danemarca, 1955-1960

Lobby
Holul de la intrarea hotelului Regal SAS din Copenhaga, Danemarca, 1955-1960

Egg (Ou)
Fotoliu cu taburet pentru picioare, 1958

Gama Cylinda
Gamă de veselă de bucătărie, 1967

Skandium
Set de tacâmuri din inox, 1957

AJ
Lampă suspendată (pendul), 1957

AJ Visor
Lampă de podea, 1957
Anunțuri

Un gând despre &8222;Arne Jacobsen (1902 – 1971)&8221;

  1. Pingback: Verner Panton (1926 – 1998) | Vorbind Despre

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s