Contact

autorCarl Sagan

Romanul, publicat în anul 1985, a fost gândit inițial în anii 1980-1981 ca scenariu pentru un film, proiect a cărui stagnare l-a determinat pe Carl Sagan să îl transforme într-un roman. Prin povestea sa fascinantă și incitantă, autorul îmbină așa cum numai el știa să o facă, știința cu ficțiunea pentru a ne transmite un mesaj generos privind relația dintre credința în adevăr, natura adevărului și a căilor de a junge la el.

Astfel, suntem în decembrie 1999 când o echipă internațională de oameni de știință, printre care se numără și Eleanor „Ellie” Arroway,  se pregătește pentru o călătorie unică în istoria omenirii. După ani de căutări în întreaga galaxie a semnalelor care ar putea proveni din partea altor civilizații, Ellie Arroway și echipa sa sunt convinși că au găsit acest mesaj și că el vine din partea une civilizații inteligente. Cu ajutorul indicațiilor ascunse în mesajul recepționat, cercetătorii au construit mașina care acum le permite să călătorască în adâncurile spațiului pentru a întâlni această civilizație.

În completarea laturii de ficțiune, Carl Sagan aduce numeroase detalii științifice care fac ca povestea să fie una foarte credibilă. Totodată, ancorată în epoca războiului rece, prin intermediu ei autorul face numeroase aluzii la paranoia nucleară care domina acea epocă, transpusă în tensiunea dintre țările implicate în fantasticul proiect descris în roman. În același timp, povestea este și o meditație a autorului asupra relației dintre elementele care definesc societatea (știința, religia și guvernarea) și a impactului acestei relații asupra evoluției viitoare a omenirii.

La finalul lecturii, rămânem cu convingerea că adevărul poate fi întotdeauna descoperit folosind rațiunea și cunoașterea științifică. În același timp însă, rămânem și cu îndoiala legată de măsura în care omenirea este dispusă să accepte acest adevăr, pe baza numai a încrederii în mesagerul acestuia. O descriere a contradicției care definește societatea contemporană aflată în plin epocă de aur a științei și cunoașterii dar manifestând atât de multă neîncredere în demersul științific, atât de puțin înțeles.

Talentul lui Carl Sagan de a crea un conținut bogat și fascinant face din acest roman atât unul științifico-fantastic clasic cât și unul atât actual prin mesajul său. Un roman deosebit, care se parcurge cu mare plăcere și care ne poate ajuta să înțelegem mai bine atât relația dintre știință și societate cât și ceea ce înseamnă cunoașterea și deschiderea către căutarea rațională a adevărului.

Mai rămâne de spus că succesul romanului a dus în cele din urmă, în anul 1997, și la materializarea proiectului cinematografic, sub forma unei ecranizări superbe, deși nu perfect fidelă, având-o în rolul principal pe actrița Jodie Foster.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Contact&8221;

  1. Am văzut doar filmul în cauză. Mi s-a părut naiv, chiar slab, dacă nu l-ar salva finalul. Atunci am zis ”aha, e ceva de capul lui”. Am fost curios apoi să văd cine a fost cu ideea; Carl Sagan. Mda. Probabil că voi citi romanul cândva.

    Apreciază

    • Banuiesc ca aprecierea filmului depinde de ce se asteapta sa primeasca fiecare. Situatia mea a fost exact opusa. Am apreciat foarte mult povestea dar am fost intristat de finalul rupt din realitatea umana.
      Oricum, filmul nu acopera cartea decat in proportie de, sa zic, 60℅. Si asta si pentru ca epoca istorica in care a fost realizat este alta decat cea in care Carl Sagan a plasat personajele si povestea. De aceea, iti recomand sa citesti cartea. Cred ca iti vei forma o cu totul alta opinie in privinta ei.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s