Clemens Weisshaar & Reed Kram

Activitatea celor doi designeri, german și american, se remarcă prin felul în care abordează provocările impuse de fiecare proiect. În realizarea creațiilor lor, ei pornesc de la “simularea elementelor fizico-mecanice” ale viitorului obiect, o abordare inspirată din lumea jocurilor pe computer. Tehnologia informatică este folosită pentru a crea în lumea virtuală obiecte funcționale care se pot transpune și utiliza direct în lumea reală.

Provocarea cea mai importantă este găsirea modalităților de a transpune obiectele create în lumea virtuală, înapoi în cea reală. Această transpunere presupune aproape în totalitate un contact direct cu materialele utilizate, exploatarea întregului potențial oferit de tehnologie, și le impune celor doi o gândire flexibilă, o atitudine curajoasă și o dorință de a ieși din „zona de comfort” conceptual.

Astfel, viziunea de design prin care s-au remarcat cei doi designeri este definită ca una „progresiv-tehnologică”, cu o tendință arhitecturală, aria de acțiune și limitările fiecărui proiect fiind definite exclusiv de ceea ce se așteaptă a fi fiecare obiect final în parte. O viziune definită ca un adevărat “design la cerere”.


Tipare pentru realizarea de picioare pentru mese pornind de la două serii inițiale de mese, 2004-2005

Scaun pentru bar realizat din material plastic ABS modelat prin injectare în matriță, plasată pe un schelet din bară de oțel, 2007.

Serviciu de șapte farfurii de porțelan realizate și pictate manual. Desenul este realizat cu ajutorul unui program de computer care calculează și poziționează harta bolții cerești pe cele șapte farfurii în funcție de locul și data nașterii fiecărui utilizator, 2007
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s