Nebuloasa din Constelatia Orion

Aflată la o distanță de 1300 de ani lumină de noi, nebuloasa din constelația Orion este unul dintre cei mai frumoși aștri pe care îl putem admira și observa pe cerul nocturn. Cu aspectul unei “stele” cețoase în mijlocul Sabiei lui Orion, aflată sub cele trei stele strălucitoare care formează Centura lui Orion, nebuloasa este vizibilă cu ochiul liber chiar și pe cerul orașului.

Înregistrată de astronomul francez Charles Messier în celebrul său catalog la numărul 42 (de unde indicativul astronomic M42), nebuloasa din Orion este una dintre cele mai luminoase nebuloase observabile, dacă nu chiar cea mai luminoasă (are magnitudinea aparentă 4), este cel mai bun și mai spectaculos exemplu de nebuloasă difuză pe care îl putem studia din emisfera nordică a Pământului și este totodată una dintre cele mai extinse nebuloase difuze, dintre cele cunoscute. Regiunea luminoasă pe care o putem observa este de fapt numai o parte a unui imens nor de gaz interstelar pe care dacă l-am vedea în totalitate ar acoperi o porțiune de cer de patru ori mare decât diametrul Lunii pline. Iar în mijlocul acestei regiuni luminoase se află Trapezul, un roi de stele tinere, formate în interiorul nebuloasei și ale căror radiații determină strălucirea acesteia. De altfel, nebuloasa din Orion este una dintre regiunile de formare a stelelor cea mai apropiată de sistemul nostru solar.

Dacă observăm nebuloasa din Orion în afara orașului, pe un cer fără lună plină, cu ajutorul unui binoclu putem deja distinge voalurile sale gazoase. Dacă o observăm cu ajutorul unui telescop mic, nebuloasa ne sugerează deja prin forma sa o pasăre imensă cu aripi verzi. Cu ajutorul unui telescop mijlociu sau mare și în condiții de vizibilitate foarte bune, vom putea deja observa atât cele patru stele principale care alcătuiesc trapezul cât și perechile a două dintre acestea.

Aspectul verde al nebuloasei, atunci când o observăm vizual, și diferența de culoare față de fotografiile astronomice în care este înfățișată predominant în nuanțe de roșu, a intrigat astronomii din prima jumătate a secolului al XX-lea. Ulterior s-a descoperit că ea se datorează sensibilității ochiului uman la emisiile luminoase ale oxigenului ionizat (de culoare verde) și insesibilității acestuia la emisiile hidrogenului ionizat (de culoare roșie).

Anunțuri

Un gând despre &8222;Nebuloasa din Constelatia Orion&8221;

  1. Pingback: Praesepe sau “Stupul de albine” | Vorbind Despre

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s