Fotografia abstracta

PH02245J_Fotor_Collage

Majoritatea fotografiilor pe care le realizăm și le admirăm reprezintă obiecte pe care le putem identifica imediat. Dacă fotografiem o clădire, privitorul o va identifica imediat, indiferent că apare în întregime sau numai o parte a ei. La fel și în cazul peisajelor, pentru fotografierea cărora folosim un obiectiv grand-angular pentru a avea o vedere panoramică. Dar există situații în care putem proceda și altfel, pentru a obține imagini mai abstracte ale obiectelor familiare.

Cuvântul “abstract” poate avea mai multe sensuri dar din punct de vedere fotografic cea mai pertinentă definiție ar fi fără raportare la obiecte materiale sau exemple specifice. Cu alte cuvinte, ceea ce atrage la o fotografie abstractă este felul în care sunt îmbinate formele, culorile și texturile care compun subiectul și nu posibilitatea de a identifica imediat obiectul fotografiat. Această înseamnă că pentru a realiza o fotografie abstractă putem folosi aproape orice obiect, fie el mic sau mare, simplu sau complex, natural sau artificial.

De ce avem nevoie

Din practică am descoperit că pentru a realiza fotografii abstracte, tehnologia este mai puțin importantă. Ceea ce contează este aptitudinea de a lege subiectul potrivit. Pentru aceasta putem folosi orice fel de echipament fotografic, deși este preferabil să putem schimba obiectivele sau să avem posibilitatea de a schimba distanțele focale prin utilizarea unui zoom.

Distanțele focale optime variază între 28 și 200 de mm, dar se poate realiza fotografie abstractă și utilizându-se un singur obiectiv cu distanță focală fixă. Depinde și de îndemânarea tehnică a fiecăruia dintre noi și de preferințele tehnice și estetice.

Cum se procedează

În general, atunci când ne decidem să realizăm o fotografie, o facem deoarece ceva ne-a atras privirea, ne-a stârnit interesul. Din păcate însă, privirea noastră folosește un număr limitat de valori ceea ce ne face foarte selectivi în alegerea anumitor subiecte de fotografiat și ignorarea altora, în funcție de interesul de moment. Din acest motiv, fără să ne dăm seama, trecem aproape în fiecare minut al vieții pe lângă subiecte și ocazii de realizare a unor fotografii magnifice, fără să le sesizăm potențialul.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Scopul fotografiei abstracte este acela de a trece dincolo de ceea ce vă este familiar pentru a putea vedea lucrurile obișnuite de o manieră diferită. Pentru aceasta, trebuie să devenim mai receptivi la ceea ce ne înconjoară astfel încât și cele mai banale obiecte să devină demne de interes. O mașină parcată nu va mai fi doar o mașină parcată ci un obiect cu curbe grațioase și forme contrastante. Un zid vechi acoperit de afișe unele peste altele va deveni o impresionantă sursă de scheme, texturi și culori.

Obiectivele și încadrarea potrivite

Pentru a controla felul în care va arăta fotografia finală și a intensifica aspectul ei abstract, putem folosi folosi diferite obiective și unghiuri de vedere.

Obiectivele grand-angulare (cu distanță focală scurtă, prezente la majoritatea aparetelor foto, compacte sau nu, și a telefoanelor mobile) ne permit să creăm compoziții dinamice în care diferitele obiecte fotografiate să fie suprapuse și combinate astfel încât imaginea finală să reprezinte ceva ce nu am fi putut vedea cu ochiul liber. Distorsionarea creată de aceste obiective atunci când sunt utilizate de aproape, este ideală pentru a rupe imaginea finală de realitate.

Detaliu xxx01

Teleobiectivele (cu distanță focală lungă, prezentă și în cazul multor zoom-uri) le putem utiliza pentru a izola elementele unui subiect sau ale unei scene și a le da o mai mare importanță decât ansamblului din care fac parte. În aceasta constă de fapt esența fotografiei abstracte. A face abstracție de o parte din realitate pentru a limita ceea ce observă privitorul și a transmite în acest fel un anumit mesaj.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Din practica fotografiei digitale am descoperit că efectul de abstract care poate fi creat utilizând un teleobiectiv, poate fi o bținut și prin reîncadrarea fotografiei pe computer. În anumite situații, am descoperit un subiect abstract ascuns într-o fotografie pe care nu am realizat-o în ideea de a fi abstractă. O simplă dar atentă reîncadrare a scos în evidență acest subiect. Aceeași soluție tehnică am folosit-o și atunci când am sesizat potențialul unui subiect dar poziția sau tehnica la îndemână nu mi-au permis să o obțin pe loc.

Locul fotografierii

Zonele urbane sunt cele mai bune pentru realizarea acestui gen de fotografie. Ele oferă o varietate mare de forme, culori, texturi, toate într-un spațiu restrâns. Peisajul urban este într-o transformare permanentă. Astfel, o stradă își schimbă permanent aspectul datorită circulației pietonilor, a mașinilor, astfel că putem găsi mereu ceva nou de fotografiat.

Putem creea fotografii abstracte și în apropierea casei. Trebuie doar să explorăm puțin împrejurimile. Niște cărămizi roșii pe fundalul cerului albastru, un panou colorat detașându-se pe o poartă vopsită sau jocurile de umbre de pe un zid de piatră, sunt numai câteva exemple de subiecte abstracte.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Trecem în fiecare zi pe lângă astfel de subiecte fără să le dăm atenție deși ele pot fi folosite pentru a realiza fotografii abstracte foarte interesante.

De reținut în final că o imagine, cu cât este mai puțin realistă, cu atât efectul abstract va fi mai puternic. De asemenea, că dacă dedicăm mai mult timp explorării subiectelor cotidiene, vom fi uimiți să vedem că multe dintre acestea pot reprezenta subiecte ideale pentru fotografia abstractă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s