Paralaxa trigonometrica readusa in actualitate

Dintre metodele utilizate pentru măsurarea distanțelor cosmice paralaxa trigonometrică este cea mai veche și atunci când instrumentele o permit, cea mai exactă. Până în prezent, astronomii considerau că paralaxa trigonometrică funcționează cu precizie pentru stelele aflate la distanțe de câteva sute de ani-lumina de Pământ. De exemplu, poziția celui mai apropiat sistem stelar de al nostru, Alpha Centauri, înregistrează o mișcare paralactică de numai o secundă de arc în cursul unui an, o deplasare echivalentă cu lățimea aparentă a unei monede privită de la trei kilometri distanță.

Dar cu cât astrul este mai îndepărtat, cu atât unghiul aparent și deplasarea acestuia sunt mai mici până când nu mai pot fi măsurate. Limita este una care ține de capacitatea instrumentelor de a măsura unghiul de paralaxă iar astronomii au împins măsurătorile unghiulare până la limita capacităților instrumentale.

Recent însă, laureatul premiului Nobel, Adam Riess, de la Space Telescope Science Institute (STScI) și Universitatea John Hopkins din Baltimore, Maryland (SUA), în colaborare cu Stefano Casertano de STScI, a venit cu o soluție la limitarea instrumentală a paralaxei trigonometrice. El a pus la punct o tehnică ingenioasă de a folosi Telescopul Spațial Hubble (HST) pentru a realiza măsurători paralactice cu unghiuri de până la a cincea miliardime dintr-un un grad (un unghi de un grad echivalează cu de două ori lățimea unghiulară a lunii pline).

Riess a arătat că pentru aceasta, dacă telescopul Hubble ar realiza, într-o succesiune rapidă, un număr mare de expuneri ale unei stele țintă, el ar putea combina datele rezultate pentru a măsura unghiuri extrem de mici pe cer. Mai mult, aplicând acest principiu, în loc să realizeze mai multe expuneri succesive, Riess a efectuat o expunere continuă pentru ca imaginea stelelor să creeze o urmă liniară pe senzorul de imagine al telescopului Hubble. Deviații infinitezimale ale acestor urme stelare ar putea fi cauzate de paralaxă și ele au fost măsurate prin intermediul unor noi tehnici de analiză imaginilor puse la punct de Casertano și Riess.

Sursa: HubbleSite

Pentru a măsura o distanță, cei doi astronomi au realizat expuneri ale unei stele țintă, o variabilă cefeidă, la fiecare șase luni, când Pământul se află în poziții opuse față de Soare, exact cum s-ar proceda pentru o paralaxă trigonometrică. A fost astfel determintă o abatere foarte mică în poziția aparentă a stelei țintă, precizia fiind de 1/1000 din lățimea unui pixel de pe senzorul camerei 3 de câmp larg a telescopului Hubble, senzor care are în total 16.8 megapixeli.

O a treia expunere a fost realizată la 12 luni de la prima, pentru a permite echipei să elimine efectele mișcării reale ale celorlalte stele. S-au mai făcut și alte expuneri suplimentare pentru a elimina orice alte surse de eroare. Cu această metodă, paralaxa trigonometrică, poate fi utilizată pentru determinarea unor distanțe pentru care era necesară utilizarea “paralaxei” spectroscopice.

Anunțuri

Un gând despre &8222;Paralaxa trigonometrica readusa in actualitate&8221;

  1. Pingback: Paralaxa trigonometrica readusa in actualitate | Noutati la Piatra Neamt

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s