Brancusi. Inventatorul sculpturii moderne

Brancusi
autoare: Marielle Tabart

Odată cu Brancuși se naște sculptura modernă. Încă de la primele sale opere (Rugăciunea, Cuminţenia Pământului, Sărutul) este vizibilă reflecția asupra simplificării formelor. Începând cu Muza adormită și cu Torsurile, corpurile se fragmentează, detaliile se șterg sau se amplifică. Independența operei începe să devină mai importantă decât reprezentarea.

Apoi vine seria Păsărilor, a Coloanelor sau a Cocoșilor. Între tradiția mllenară și modernism, între figură și abstracțiune, între obiect si arhitectură, sculptura devine un semn universal, simbol al legăturii omului cu pământul.

Amplasându-și operele într-un loc potrivit, atât în atelier, cât si în afara lui, artistul înfăptuieste un gest de vizionar. Punerea în scenă a atelierului, păstrat la Muzeul National de Artă Modemă din Paris, poate fi văzută si astăzi.

Marielle Tabart ne însoțește și ne ghidează de-a lungul paginilor acestei cărți, pe urmele acestui căutător neobosit al perfecțiunii care a fost Brâncuşi.

Astfel, cartea pornește de la copilăria lui Brâncuși în Hobița, continuă cu studiile acestuia la Școala de Arte Frumoase din București, ne prezintă felul în care a fost influențat de arta marelui sculptor francez August Rodin și reflectă prietenia lui Brâncuși cu Modigliani, Léger și Duchamp. Aflăm de asemenea  despre interesul lui Brâncuși pentru sculptura ,.exotică” și de voința sa de a sublima materia – lemn, marmură sau bronz. Cartea se încheie cu o prezentare a căutării monumentalitătii din ultima perioadă a vieții marelui sculptor român. Toate acestea detaliate cu ajutorul a peste 170 de documente originale și speciale.

O lectură specială și impresionantă.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Brancusi. Inventatorul sculpturii moderne&8221;

  1. Din pacate muzeul national de arta moderna din Paris ofera o adevarata bataie de joc asupra operei brancusiene. Totul este aruncat la gramada,multe lucruri au fost pierdute,iar spatiul este absolut insuficient.De altfel si atitudinea personalului lasa de dorit. Cu toate ca am facut o sesizare ministerului culturii…la fel ca pe la noi…nu am primit nici pina in ziua de azi nici un raspuns. Trist,am dat Frantei foarte multi oameni de cultura,iar ea ne raspunde cu …spatele!

    Apreciază

    • Deși mi-ar place să vizitez atelierul lui Brâncuși din Paris, nu am avut până acum ocazia să o fac. Poate o voi face în viitor. Oricum, este trist să aflu că reconstituirea acestuia nu se prezintă așa cum sculptorul a condiționat prin actul de donație.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s