Fractalul, o opera de arta in matematica

Fractalii 01

Norii, munţii, coroanele arborilor, broccoli, conopida, feriga, fulgii de nea sau chiar reţeaua hidrologică a unei țări reprezintă toate o serie de figuri geometrice fragmentate sau frânte care pot fi divizate în părţi, astfel în cât fiecare parte este aproximativ o copie miniaturală a întregului. În matematică, asemenea structuri poartă numele de fractali.

Fractalii 02

Denumirea de „fractal” a fost introdusă în 1975 de către matematicianul Benoit Mandelbrot. Cuvântul este derivat din latinescul fractus, însemnând „spart” sau ,”fracturat”. Fractalii constituie o clasă de structuri (obiecte) matematice, fizice, biologice etc. care nu pot fi studiate cu ajutorul metodelor matematicii clasice (spre exemplu, prin metodele geometriei euclidiene).

Fractalii 03

Din acest punct de vedere, pot fi considerate haotice. Fractalul se caracterizează printr-o structură fină, indiferent de cât de mică este scara, autosimilaritate, este mult prea neregulat pentru a putea fi descris în limbaj geometric euclidian tradiţional, are definiţii simple şi poate fi repetat în mod nelimitat.

Fractalii sunt prezenţi şi în artă, de exemplu în picturile lui Jackson Poliock, dar şi în arta şi arhitectura africană. Dar cel mai important este faptul că fractalii pot fi utilizați pentru descrierea majorității structurilor care alcătuiesc universul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s