Calugarii Sadhu sau „Dreptii Parinti“

Pentru hinduşi, termenul de Sadhu, în traducere „om sfânt“, are semnificația unui călugăr ascet care practică yoga, meditaţia, incantaţia şi rugăciunea. Umblând goi sau cel mult înfăşuraţi cu o bucată de material deculoare galben-portocalie, aceşti asceţi îşi dedică viaţa atingerii iluminării şi eliberării de tot ceea ce este pământesc, țelul suprem pentru orice hindus.

În lndia li se mai spune „drepţii părinţi“ fiindcă mulţi dintre aceşti oameni obşinuiesc să nu se aşeze niciodata jos. Mănâncă în picioare, dorm în picioare. Uneori stau zile întregi în picioare, în aceeaşi poziţie. Pentru a atinge mai uşor iluminarea, unii aleg să se îmbăieze iarna în ape reci, iar vara stau înconjuraţi de cercuri de foc.

Adevăraţii Sadhu nu au averi, sunt săraci, nu au încălţăminte şi trăiesc din pomană. Avutul lor se rezumă la un toiag de drum şi un vas din care mănâncă.

Nu toţi Sadhu sunt asceţi veritabili. Unii dintre ei îşi permit să aibă ceasuri la mână sau telefoane mobile, iar cei din această categorie fac bani din simplul fapt că se fotografiază cu turiştii.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s